Ochiul poate fi considerat un sistem optic centrat. Elementele principale sunt: cristalinul şi retina.
Cristalinul
Cristalinul joacă rolul unei lentile convergente. Acesta este susţinut de muşchii ciliari, care prin contracţie modifică curbura feţelor şi prin urmare şi distanţa focală.
Retina
Retina este cea pe care cristalinul formează imagini reale care sunt transmise creierului prin nervul optic.
Acomodarea
Distanţa dintre cristalin şi retină este fixă şi aproximativ egală cu 15 mm.
Punerea la punct a imaginii ce se formează pe retină, adică obţinerea unei imagini clare, care se realizează prin deformarea cristalinului, se numeşte acomodare.
Pentru un ochi normal, relaxat, imaginea unui obiect situat la infinit (câteva sute de metri sau câţiva kilometri) se formează pe retină.
Dacă obiectivul se apropie, muşchii măresc curbura cristalinului astfel încât imaginea să se formeze tot pe retină.
Distanţa minimă de vedere clară (pentru citit) se consideră egală cu 25 cm.
Pentru distanţe mai mici, acomodarea devine obositoare şi obiectul se vede neclar.
În concluzie, un ochi normal vede clar obiectele situate între infinit şi 25 cm de ochi.
Punctul cel mai îndepărtat vizibil se numeşte punctum remotum P.R.
Punctul vizibil cel mai apropiat se numeşte punctum proximum P.P.
Care sunt defectele de vedere şi cum pot fi ele corectate?
Miopia
Dacă distanţa focală a cristalinului este prea mică, cu alte cuvinte ochiul este prea convergent datorită globului ocular alungit, un fascicul paralel de raze se focalizează într-un punct M înaintea retinei. În acest caz, P.R. nu este la infinit ci într-un punct P mai aproape de ochi. Un ochi miop nu poate vedea clar obiectele în depărtare. În schimb, poate vedea clar obiectele care sunt foarte apropiate de ochi. Limitele de vedere clară depind de gradul de miopie. De exemplu, P.R. se poate afla la 5 m, iar P.P. la 5 cm.
Corectarea miopiei
Pentru a corecta acest defect se folosesc lentile divergente. Deci distanţa focală a lentilelor divergente folosite trebuie să fie egală cu distanţa maximă de vedere clară.
Hipermetropia
Hipermetropia este anomalia inversă miopiei. Ochiul hipermetrop nu este destul de convergent, distanţa focală a cristalinului este mai mare datorită globului ocular turtit (mai scurt). În acest caz, P.R. este la infinit, ca în cazul ochiului normal, însă P.P. se află la distanţă mai mare decât 25 cm (de exemplu 50 cm), în punctul P. Imaginea se formează în spatele retinei în punctul H.
Corectarea hipermetropiei
Acest defect se corectează cu lentile convergente.
Astigmatismul
La 4 mm în faţa cristalinului se află corneea, de forma unei calote sferice. Dacă suprafaţa corneei nu este sferică ci este mai curbată într-un plan decât în altul, adică razele de curbură sunt diferite în diferite planuri, localizările pe retină sunt diferite. De exemplu, când se priveşte un grilaj, este posibilă localizarea clară a barelor verticale, dar nu şi a celor orizontale. Acest defect poartă numele de astigmatism.
Corectarea astigmatismului
El se corectează cu lentile cilindrice care compensează curbura corneei într-un plan astigmatic.
Prezbitismul
Miopia şi hipermetropia sunt defecte de refracţie. Prezbitismul apare progresiv. O dată cu înaintarea în vârstă capacitatea de acomodare a ochiului se diminuează datorită oboselii muşchilor ciliari sau prin lipsa de supleţe a cristalinului. Deoarece ochiul se acomodează prost, el nu poate vedea obiectele apropiate şi distanţa minimă de vedere creşte.
Corectarea prezbitismului
Pentru a corecta acest defect, se folosesc tot lentile convergente.
Fizică Interactivă 